AUDIO / Victorie pe burta goală și la 40 de grade Celsius
Fotbaliștii de la ACS Poli Timișoara au obținut primul succes pe teren propriu în acest sezon de Ligă I, 2-1 cu Juventus București. Antrenorul Ionuț Popa a făcut cinci schimbări față de meciul de la Giurgiu – portarul și patru mijlocași – ceea ce a avut rezultat pe tabelă, diferența putând fi și mai mare.
Articol de Adrian Schindarli, 4 august 2017, 21:18 / actualizat: 5 august 2017, 8:54
Au marcat Alexandru Munteanu (9) și Sebastian Mailat (68), pentru învingători, care puteau în trei rânduri să facă 3-0, prin Bianconi, Artean și Melinte, dar până la urmă Cătălin Ţîră a redus din diferență în minutul 90.
Jocul a fost descris de antrenorul timișorean Ionuț Popa.
Tehnicianul bucureștenilor, Daniel Oprița, opinează că Juventus s-a făcut de râs, în anumite momente.
Poli: Curileac – Crețu, Cânu, Melinte, Țigănașu – Artean (min. 87, Soljic), Vașvari – Munteanu, Doman (min. 14, Croitoru), Mailat – Bud (min. 65, Bianconi)
Săptămâna viitoare este etapă intermediară, cu Poli în deplasare, pe terenul liderului, FC Botoșani, care tot astăzi a obținut o victorie externă, 3-1 cu FC Voluntari. Partida va fi marți, 8 august, de la ora 16,45.