AUDIO | Scor alb între ACS Poli și campioana Viitorul
ACS Poli Timișoara și FC Viitorul Constanța au terminat nedecis, 0-0, aseară, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, într-un prim meci din etapa a șasea a Ligii I de fotbal.
Articol de Horia David, 12 august 2017, 05:24 / actualizat: 12 august 2017, 8:24
Poli a avut ocazii bune de gol în min. 18, când Kevin Boli a fost aproape de autogol, iar apoi în min. 84, când Octavian Drăghici nu a mai avut forța să șuteze periculos după o incursiune frumoasă. Cea mai bună situație a campioanei a fost ratată în min. 57 de George Țucudean, lovitură de cap pe lângă poartă.
Antrenorul Ionuț Popa despre evoluția împotriva campioanei, poziția de atacant și salariile restante:
Iată ce declară tehnicianul timișorenilor despre absențe:
FC Viitorul își continuă seria neagră; elevii lui Gheorghe Hagi nu au mai câștigat de șase meciuri (în toate competițiile) și de cinci etape în campionat, în care nici nu a marcat. Gruparea de la malul mării a remizat fără gol marcat în ultimele două etape!
ACS Poli rămâne mai sus în clasament în urma rezultatului de ieri. Adună șapte puncte, dar riscă să piardă poziția a 7-a, după disputarea rundei programată pe durata a trei zile. De partea cealaltă, echipa lui Hagi adună doar cinci puncte după șase partide în acest sezon de Liga I.
ACS Poli Timișoara: Curileac – Crețu, Melinte, Șeroni (cpt.), Țigănașu (51 Bocșan) – Soljic, Vașvari – Al. Munteanu (72 Ciucur), Croitoru, Mailat – Miguel (65 Drăghici).
FC Viitorul Constanța: Râmniceanu – Boli, M. Constantin, Țîru (cpt.), Cr. Ganea – Mladen, D. Lopez, D, Dumitrescu (80 Ov. Herea) – Eric (54 Vână), Țucudean (70 Fl. Coman), Chițu.
Azi sunt programate meciurile Concordia Chiajna – Juventus Buc (ora 18,30) și FCSB- Astra Giurgiu (ora 21).