Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Înfrângere la nr. 146 WTA. ”Sunt tristă, dar am dat totul”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă în trei seturi de rusoaica Maria Şarapova, cu 6-4, 4-6, 6-3, luni, la arenele Flushing Meadows din New York, într-o partidă din prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Înfrângere la nr. 146 WTA. ”Sunt tristă, dar am dat totul”

Articol de Adrian Schindarli, 29 august 2017, 07:17

Foto: treizecizero.ro

Halep (25 ani), a doua favorită a competiţiei, a pierdut pentru a şaptea oară în tot atâtea meciuri în faţa rusoaicei, la capătul unui meci care a durat două ore şi 42 de minute.

”Sunt tristă, firește, dar am dat totul. Ea a fost mai bună, a servit mai solid, în vreme ce eu am stat foarte slab la serviciu. A fost foarte, foarte greu, nespecific unui meci din primul tur, dar aceasta a fost tragerea la sorți. Am jucat OK, însă Maria a evoluat foarte bine. A fost un meci frumos”

Simona Halep / wtatennis.com

Şarapova (30 ani), ajunsă pe locul 146 în ierarhia mondială, după suspendarea pentru dopaj cu meldonium, a făcut un meci extraordinar, a lovit în forţă şi cu o precizie destul de ridicată, dominând jocul în cea mai mare parte a sa. Halep a avut probleme cu serviciul, în special cu al doilea, a stat mult în spatele liniei de fund, motiv şi pentru care a lovit scurt, fiind agresivă doar rareori.

Emil Dăncăneț, bronz național la 50m bras
Sport luni, 14 aprilie 2025, 16:32

Emil Dăncăneț, bronz național la 50m bras

Sportivul alb-violet a fost devansat doar de doi sportivi, ambii cu condiții considerabil mai bune, pentru că ei se pregătesc în Statele Unite...

Emil Dăncăneț, bronz național la 50m bras
Începe semifinala de polo pentru CSM Oradea
Sport luni, 14 aprilie 2025, 11:40

Începe semifinala de polo pentru CSM Oradea

Bihorenii merg cu avionul spre București, unde joacă miercuri seara, de la ora 20,30 prima partidă a confruntării ”două din trei” cu Dinamo....

Începe semifinala de polo pentru CSM Oradea
AUDIO / UTA are în continuare emoții, după eșecul cu Unirea Slobozia
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 20:17

AUDIO / UTA are în continuare emoții, după eșecul cu Unirea Slobozia

În etapa a 4-a a fazei play-out din Superliga de fotbal, UTA a pierdut la Clinceni, în fața Unirii Slobozia. Formația ialomițeană s-a impus cu...

AUDIO / UTA are în continuare emoții, după eșecul cu Unirea Slobozia
AUDIO / CSU UVT revine după un an în Divizia A1
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 18:48

AUDIO / CSU UVT revine după un an în Divizia A1

Echipa de volei masculin CSU UV Timișoara a promovat astăzi în Divizia A1, în urma turneului de la București. Formația pregătită de Sorin...

AUDIO / CSU UVT revine după un an în Divizia A1
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 15:29

CSM Reșița smulge un punct pe terenul liderului

În etapa a 4-a din play-off-ul Ligii a II-a de fotbal, CSM Reșița a reușit o remiză pe terenul liderului FK Csikszereda. Meciul de la Miercurea...

CSM Reșița smulge un punct pe terenul liderului
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 08:52

SCM Timișoara trece din nou de Steaua | AUDIO

În etapa a 27-a din Liga Națională de baschet masculin, SCM Timișoara a obținut a treia victorie stagională în fața celor de la Steaua....

SCM Timișoara trece din nou de Steaua | AUDIO
Sport sâmbătă, 12 aprilie 2025, 21:15

Visul finalei, spulberat pentru FCC UAV Arad | AUDIO

Formația feminină de baschet FCC UAV Arad a ratat, în această seară, calificarea în finala Ligii Naționale. Gruparea de pe Mureș a pierdut...

Visul finalei, spulberat pentru FCC UAV Arad | AUDIO
Sport sâmbătă, 12 aprilie 2025, 20:27

CSM Lugoj încheie pe locul 5 și merge din nou în Cupa Challenge

Echipa de volei feminin CSM Lugoj a câștigat și al doilea meci al seriei cu CSM Constanța și a încheiat pe locul 5 în Divizia A1. Formația de...

CSM Lugoj încheie pe locul 5 și merge din nou în Cupa Challenge