? De fapt, jurnaliștii ne dau în stambă
Articol de Dana Florea, 14 septembrie 2017, 08:22
Sunt convins că vă amintiți numele Doamnei Profesor universitar Rodica Zafiu, unul dintre cei mai prestigioși lingviști români la ora actuală. De la microfonul acestei rubrici, am pronunțat de mai multe ori numele Domniei sale, dar nu știu dacă v-am spus, susține, de mai mulți ani, rubrici dedicate limbii române în revistele „România literară” și „Dilema”. De altfel cuvântul ediției de astăzi a emisiunii mele mi-a fost sugerat de rubrica Doamnei Rodica Zafiu din ultimul număr al revistei „Dilema”. Sau, dacă preferați, din cel mai recent număr al revistei „Dilema”, unde tratează rubedenia dintre cuvintele stambă, imprimeu și print.
Dacă pentru ultimele două cuvinte, relația este evidentă, legătura dintre cuvântul stambă cu ideea de imprimeu și print e cam greu de deslușit la prima vedere. Misterul se deslușește de îndată ce aflăm că numele de stambă pentru țesătura cu imprimeuri, adică cu desene, figurări pe ea nu era altceva decât o formă stricată de la italienescul stampa. Modificarea cuvântului stampă în stambă aparține influenței neogrecești, dar asta nu are prea mare importanță. Iar stambă însemna, în româna secolului al XVIII-lea, și tipografie, exact ca și în italiană, unde stampa însemnă tipăritură. Colecționarii de stampe știu mai bine despre ce vorbesc.
Pun rămășag că știm cu toții sensurile expresiei „a se da în stambă”, adică „a se face de râs”. Ei bine, în acestă expresie aparent misterioasă, se află concentrată esența democratică a oricărei prese: aceea de a semnala lucrurile ilegale și, în acest fel, de a-i face de râs, de a-i da în stambă pe cei vinovați. Acum sunt sigur că ați înțeles de unde vine expresia „a se da în stambă”.
(rubrică difuzată în 5 iulie 2017)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
(Foto: pixabay.com)