Vremea se încălzește în Banat și Crișana
Astăzi, vremea se va încălzi semnificativ, devenind foarte caldă la câmpie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopții. Vântul va sufla slab la moderat din sector sudic, cu unele intensificări temporare, îndeosebi în sudul Banatului și la munte.
Articol de Radio Timișoara, 16 septembrie 2017, 04:50
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 33 de grade, iar cele minime între 11…12 grade în depresiuni și 21…22 de grade la deal.
Mâine, vremea se va răci ușor. Cerul se va înnora treptat și mai ales spre seară și în prima parte a nopții, pe arii relativ extinse vor fi averse, însoțite de descărcări electrice. Izolat se vor cumula cantități mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat din sector sudic, cu intensificări îndeosebi în Crișana și la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 32 de grade, iar cele minime între 10 și 14 grade, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.