O fundație și un lanț de magazine sprijină cu câte 5.000 de lei victimele furtunii din vestul țării
Familiile din vestul țării, afectate de furtuna devastatoare de duminică, vor primi sprijin din partea unei fundații și a unui lanț de magazine alimentare. Este vorba despre un sprijin financiar nerambursabil de peste 100.000 de euro.
Articol de Radio Timișoara, 20 septembrie 2017, 18:57
Fundația “Pentru Voi” și un lanț de magazine alimentare va sprijini familiile din județele Arad, Hunedoara și Timiș, afectate de calamitate. Valoarea maximă a unei finanțări acordate pentru o familie este de 5.000 de lei.
Familiile din judeţele Timiş, Arad sau Hunedoara pot accesa finanţarea nerambursabilă până pe 26 septembrie 2017 însă trebuie să îndeplinească un set de condiții. Astfel, imobilul afectat să fie în judeţele Timiş, Arad sau Hunedoara, venitul pe membru de familie să nu depăşească 1.000 de lei, iar afectarea imobilului să fie cauzată de furtuna din 17 septembrie.
Pentru a accesa finanţarea, aplicanţii trebuie să depună la Fundaţia ‘Pentru Voi’ un dosar care să cuprindă: cerere; copie după cartea de identitate pentru toţi membrii familiei din care să rezulte că au domiciliul sau reşedinţa la imobilul pentru care se solicită sprijin financiar; copie după Contractul de vânzare-cumpărare sau extras de carte funciară valabil ori copie după contract de închiriere; declaraţie pe proprie răspundere privitor la componenţa familiei şi veniturile acestora, însoţită de: adeverinţă de venituri pentru salariaţi, cupon de pensie etc; poze cu imobilul afectat din care să rezulte gravitatea avarierii.
Solicitanții trebuie să facă minimum o poză prin care să se identifice imobilul, iar altele care să prezinte daunele. Pentru imobilele din comune este necesară o adeverinţă de la o autoritate publică (primărie, poliţie) care să arate că avaria a fost produsă la furtuna din 17.09.
Pot aplica și familiile care locuiesc în blocuri avariate de furtună, caz în care finanțarea se acordă penru contribuția lor la plata lucrării de reparații contractată de Asociaţia de proprietari.
Aplicaţiile se depun la sediul Fundaţiei ‘Pentru Voi’, Timişoara str. Bacalbaşa 69-65 A sau online la solidaritatedupafurtuna@pentruvoi.ro.
Ascultați reportajul realizat de Ioana Sapianu: