Proiecție specială ”Breaking News” la Filarmonica Banatul, în prezența echipei
Breaking News, noul film al Iuliei Rugină, cu Andi Vasluianu și Voica Oltean în rolurile principale, ajunge la Timișoara, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul marți, 26 septembrie 2017, de la ora 19:00. La proiecție participă actrița Voica Oltean, distinsă cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary International Film Festival, regizoarea Iulia Rugină și scenarista Oana Răsuceanu.
Articol de Dana Florea, 25 septembrie 2017, 09:13
După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?
„A fost primul film la care nu am ieșit din sală. De obicei ziceam că mă duc la toaletă și nu mai intram. Nu suportam să mă văd. La Breaking News am stat până la final.”, povestește Andi Vasluianu.
„Povestea nu este atât de mult despre jurnalism cât despre ce se întâmplă într-un om când trăiește un accident de genul ăsta.”, spune actorul, care a apărut în mintea scenaristelor abia la ultimele rescrieri ale acenariului la care au lucrat mai bine de 10 ani. „Sună așa romantic și frumos: cum ai stat 10 ani alături de scenariul ăsta, dar n-a fost tot timpul o iubire între mine și scenariul ăsta, au fost momente în care m-a chinuit destul de tare. Dar odată ce am găsit varianta asta, ultima, lucrurile au luat-o într-o direcție clară.”, povestește Iulia Rugină într-un interviu pentru AARC. “Am simțit că povestea s-a maturizat odată cu noi, am crescut împreună.”, mai spune Iulia.
Autoarele scenariului, rescris de-a lungul timpului, sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, aceasta din urmă recompensată pentru primul ei rol cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.
Biletele costă 10 lei și pot fi cumpărate online sau de la casieria filarmonicii, orar: Luni-Miercuri-Vineri: 10.00-14.00; Marţi – Joi :14.00-19.00.
Filmul Breaking News rulează în cinematografe din 29 septembrie 2017.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.