Avocat din Baroul Timiş ridicat de procurorii DNA Timişoara
Un avocat din Baroul Timiş a fost ridicat de procurorii DNA din Timişoara, după ce acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea mită pentru a opri o executare silită.
Articol de Radio Timișoara, 26 septembrie 2017, 13:16
Potrivit anchetatorilor, avocatul a fost prins în timp ce primea mită suma de 2.000 de euro de la un bărbat, care îl denunţase pe avocat, pentru a opri o executare silită.
Avocatul mai este cercetat şi în alte dosare, după ce ar fi lovit un primar din judeţul Caraş- Severin, dar şi un poliţist care a sosit la locul unui accident rutier.
La intrarea la audieri, avocatul nu a dorit să facă niciun comentariu.