Nuntă pe cel mai înalt coș de fum din România
Timișoreanul Flavius Cernescu, cunoscut pentru filmele realizate la mari înălțimi în țară, a produs o nouă înregistrare. Flavius şi soţia au îmbrăcat hainele de nuntă pe cel mai înalt coş de fum din România, care se află în Baia Mare.
Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2017, 07:12
Imaginile postate pe canalul de Youtube al „Balaurului din Banat” îl arată pe acesta şi soţia lui escaladând turnul din Baia Mare în ţinută lejeră. Ajunşi în vârful turnului, la 351 de metri înălţime, cei doi tineri s-au îmbrăcat ținutele de nuntă,.
Flaviu Cernescu este un iniginer IT care a decis să abandoneze munca de birou şi să trăiască liber. Merge pe monociclu şi sfidează gravitaţia pe o chingă de doi centimetri, denumită slackline. Se caţără pe cele mai înalte obiective din România. Este supranumit “Balaurul”.
Timişoreanul a participat, în 2015, la realizarea unui documentar inedit. “Transylvania Dragon”, regizat de Sabin Dorohoi, este prima producţie de acest gen din România. „Balaurul” a fost filmat în mai multe locaţii din Banat şi Transilvania. Timişoara, Reşiţa, cascada Bigăr, calea ferată Anina – Oraviţa, Băile Herculane, Arsenal Park Orăştie, Alba Iulia – Alba Carolina, Vişeul de Sus, Cascada Cailor, Salina Turda, Transfăgărăşan şi Castelul Corvinilor.