Sanctuarul neolitic de la Parța, viitoare atracție turistică
Promotorii turismului din județul Timiș intenționează să creeze o industrie de profil în jurul sanctuarului neolitic de la Parţa, vechi de 6.000 de ani.
Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2017, 10:13
Sanctuarul a fost descoperit în anii 1970 în apropiere de Timişoara, este unic în România şi unul dintre puţinele din Europa complet restaurat. Sanctuarul se află în administrarea Muzeului Naţional al Banatului şi poate fi vizitat doar la cerere din cauza interminabilelor lucrări de reabilitare care se execută la Castelul Huniade.
Pentru a-l repune în valoare, specialişti în turism, arheologi şi autorităţi locale vor dezbate azi modalităţile prin care se poate crea în jurul sanctuarului o industrie turistică, în care să se includă trasee cu vestigii arheologice, centre de olărit, muzee şi gastronomie bănăţeană.
Monumentul cuprinde două statui, simboluri ale fertilităţii şi a fost folosit acum 6.000 de ani şi drept calendar solar.