Unul dintre minerii răniți în explozia de la Uricani a murit
Unul dintre minerii răniți în explozia de la Uricani, din 30 octombrie, care fusese adus la Spitalul de Arși din Capitală, a murit în această dimineață.
Articol de Radio Timișoara, 9 noiembrie 2017, 10:04
Minerul decedat avea arsuri pe 50% din suprafața corpului și arsuri de căi aeriene, a precizat directorul medical al unității sanitare, Cristian Nițescu. Deși victima exploziei a suferit mai multe intervenții chirurgicale, în ultimele zile starea i s-a agravat.
Potrivit medicului, un al doilea miner, care a suferit arsuri pe o suprafață de 25% din suprafața corpului, este în continuare la Spitalul de Arși și urmează să fie externat mâine.