Spitalul Județean din Deva rezolvă pentru moment problema banilor
Consiliul Judeţean Hunedoara va aloca 3 milioane de lei, de la bugetul instituţiei, pentru acoperirea unor datorii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.
Articol de Radio Timișoara, 10 noiembrie 2017, 15:48 / actualizat: 10 noiembrie 2017, 17:51
Banii vor acoperi o parte din cheltuielile efectuate cu medicamente, materiale sanitare și reactivi, dar nu acoperă întreg necesarul de finanţare al unităţii medicale, spune managerul spitalului, Adina Pera Ştefănie.
“Până la sfârşitul anului va mai fi nevoie de câteva sume. O să analizăm necesarul de finanţare pentru că avem mici probleme de înregistrate şi în urma raportului de audit să avem nişte date mult mai concrete”, a spus managerul spitalului. Potrivit acesteia, în prezent datoriile spitalului se ridică la circa 8,9 milioane de lei.
Consiliul Judeţean Hunedoara a dispus efectuarea unui raport de audit la spitalul judeţean, pentru activitatea desfăşurată în perioada 2009-2017, concluziile acestuia urmând să fie analizate în cursul săptămânii viitoare.