AUDIO | ”Mă voi bate pentru dezvoltarea handbalului feminin, să implicăm mai multe țări”
Narcisa Lecușanu a devenit membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal (IHF). Fosta jucătoare a echipei naţionale a obţinut cel mai mare număr de voturi la congresul din Turcia – 110, devansându-i pe Frantisek Taborsky (Cehia) şi Bogdan Wenta (Polonia), ultimul fost selecţioner al naţionalei ţării sale.
Articol de Adrian Schindarli, 20 noiembrie 2017, 07:31
Primii doi aleşi vor ocupa un loc în Comitetetul Executiv al IHF în următorii 4 ani.
Lecușanu a vorbit pentru Radio Timișoara despre noua sa postură, într-un interviu realizat de Viorel Jurcuț.
În istoria IHF, România a mai avut o singură dată acest privilegiu, atunci când în Board-ul de conducere s-a aflat Ioan Kunst Ghermănescu, fostul mare antrenor născut la Lugoj.
Totodată, România a obținut organizarea Campionatului Mondial de handbal feminin Under-20 din 2020. București și Brașov sunt cele două orașe propuse de Federația Română de Handbal pentru organizarea CM U20 din 2020. România a fost singura candidată pentru această competiție.
”Este extraordinar că putem și noi organiza așa un campionat, la ce infrasctructură avem. Poate crea emulație: în afara faptului că se joacă handbal, beneficii există și pentru turism și pentru a ne promova țara”
Narcisa Lecușanu