Primăria Timişoara caută energie electrică mai ieftină la bursă
Municipalitatea timișoreană va cumpăra energie electrică de pe bursă, a anunțat primarul Nicolae Robu, care a precizat că licitaţia electronică va avea loc pe data de 7 decembrie. Conform primarului, referitor la partea de distribuţie a energiei, monopolul reţelelor este deţinut de o companie
Articol de Radio Timișoara, 28 noiembrie 2017, 19:14
“Noi avem în Timişoara şi cam în toată ţara, monopol Enel pe reţeaua de distribuţie electrică, cea care este distribuită către societăţi, către consumatorii casnici şi către sistemul de iluminat public. Operatorii care asigură asistenţa tehnică de iluminat au corpurile de iluminat, dar reţeaua pe care se transmite electricitatea este a Enel”, a explicat Nicolae Robu.
Nemulţumirile administraţiei publice locale faţă de serviciile oferite de distribuitorul de electricitate au crescut mereu, întrucât tot mai des oraşul a rămas în beznă, iar în timpul furtunii din luna septembrie sute de familii au rămas câteva săptămâni fără curent electric.
În anul 2013, municipalitatea susţinea că urmăreşte reducerea facturii la energie electrică prin participarea la bursă, dar viceprimarul de atunci al Timişoarei, Traian Stoia, anunţa că nu se mai merge pe bursă pentru achiziţionarea curentului electric, pentru că s-a negociat cu Enel.