Toate localurile rezervate de Revelion sunt controlate
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă face noi verificări în cluburi şi restaurantele unde vor fi organizate petreceri în perioada sărbătorilor de iarnă.
Articol de Radio Timișoara, 4 decembrie 2017, 06:00
Nu vor putea fi organizate petreceri şi mese festive în unităţile care nu dispun de cel puţin două puncte de acces evacuare, de instalaţie electrică autorizată şi de materiale necesare pentru intervenţia rapidă în caz de incendiu.
Angajaţii ISU din Sălaj au anunţat chiar că acolo unde se va constata că sunt prea mulţi participanţi faţă de capacitatea sălilor, programul va fi întrerupt şi oamenii evacuaţi. Verificările vizează şi bisericile, pompierii atrăgând atenţia asupra necesităţii respectării unor reguli clare pentru prevenirea incendiilor, mai ales în cazul bisericilor din lemn.