Eminescu, sărbătorit într-o producție comună a Teatrului Național și a Operei Române din Timișoara
Opera Naţională Română Timişoara şi Teatrul Naţional Timişoara au marcat printr-un spectacol comun Ziua Culturii Naţionale.
Articol de Radio Timișoara, 15 ianuarie 2018, 21:30
În Sala Mare a Naționalului timișorean a fost prezentat spectacolul “Eminescu”, pus în scenă în colaborare cu Opera Națională Română. Spectacolul este semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia și urmărește parcursul biografic și artistic al poetului prin celebrele sale cuvinte, ca și prin cele ale contemporanilor și urmașilor care i-au transformat opera și viața în istorie. Actori și muzicieni ai celor două instituții au transformat litera în cuvânt și muzică. Distribuția i-a reunit pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Victor Manovici, Alina Ilea, Călin Stanciu Jr., Mălina Petre, Romeo Ioan, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Cătălin Ursu. Acestora li s-au alăturat soprana Narcisa Brumar, soprana Lăcrimioara Cristescu și mezzosoprana Gabriella Varvari. La pian Angela Balici, Dragoș Zaharescu, Rareș Păltineanu, cu concursul Operei Naționale Române Timişoara, maestru de cor Laura Mare.
Timişoara are un motiv în plus să remarce în mod deosebit numele lui Mihai Eminescu, cel care s-a întâlnit în Parcul Coronini (”Regina Maria”) cu Ioan Slavici, când a ajuns în oraş cu trupa lui Pascaly.
O placă de marmură montată pe clădirea fostului Generalat din Piaţa Libertăţii, unde este astăzi Facultatea de Muzică, aminteşte de trecerea prin oraş a tânărului Mihail Eminescu, în 1867 şi 1868, când avea 16 ani şi era sufleur în trupa de teatru a lui Pascaly.