Se caută un loc pentru amplasarea Monumentului Marii Uniri la Arad
Monumentul Marii Uniri de la 1918 nu are încă un amplasament în municipiul Arad. Locurile anunţate de autorităţi – lacul de la Pădurice şi Piaţa Catedralei – nu mai sunt luate în calcul astfel că trebuie căutată o altă locaţie.
Articol de Radio Timișoara, 26 februarie 2018, 09:00
Marţi şi miercuri în municipiul Arad va fi prezentă o delegaţie de la ministerul Culturii şi autorul monumentului, Florin Codre. După ce va identifica o locaţie pentru opera de artă, delegaţia va merge la Primărie, pentru a se ajunge la o concluzie definitivă privind derularea proiectului.
Monumentul este o coloană din marmura înaltă de 36 de metri şi reprezintă o coloană a infinitului stilizată sub forma unui stâlp ramificat, care simbolizează o convergenţă a celor trei provincii româneşti.