AUDIO / BC Timișoara învinge CSM Oradea, cu doar câteva emoții în sfertul al treilea
BC Timișoara a trecut de CSM Oradea și urcă, măcar provizoriu, pe locul al doilea în LNBM. Timișorenii s-au impus pe teren propriu, după ce au condus aproape întreg meciul. S-a înregistrat 86-74 la final, dar diferența maximă a fost de 16 puncte.
Articol de Adrian Schindarli, 8 martie 2018, 20:19
Bănățenii au condus cu 50-38, însă bihorenii au făcut un sfert al treilea foarte bun, au egalat la 58, dar nu au reușit să ducă revenirea până la capăt. BCT s-a desprins încă o dată, decisiv, și a reușit a cincea victorie consecutivă din campionat. În schimb, Oradea pune capăt unei serii de șase succese la rând în Liga Națională.
”Un meci în general bun. Am avut o cădere în sfertul al treilea, dar aceasta este explicabilă după meciul greu cu Steaua, care ne-a consumat fizic”, a spus antrenorul Timișoarei, Tudor Costescu.
Tehnicianul orădean Cristian Achim a afirmat: ”Ne-am prezentat nu foarte bine. Nu am fost focusați la joc și nu l-am început bine. Am avut o revenire, dar nu am reușit să ținem pasul cu adversarii”.
Principali marcatori: Jeremic 17 puncte, Diaz 16, Popa Calotă 15, pentru învingători, Richard 25, Gajovic și Kariniauskas, câte 11 pentru vizitatori.