Educatoarea care şi-a ucis fiica de patru ani, arestată preventiv
Educatoarea din Timişoara care şi-a ucis fiica în vârstă de patru ani prin înecare a fost arestată prevenziv. Mandatul a fost emis de judecătorii Tribunalului Timiş.
Articol de Radio Timișoara, 15 martie 2018, 13:13
“Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus la data de 15 martie punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata Neţ Oana – Răzvana sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie – omor comis asupra unui membru de familie – fiica (…) reţinându-se în sarcina acesteia faptul că în data de 13 martie a ucis-o prin înecare pe fiica sa minoră, în vârstă de patru ani, în baia din locuinţa acestora situată în localitatea Timişoara”, potrivit unui comunicat de presă transmis de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop.
Inculpata a fost prezentată cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, care a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile.
Foto: voceatimisului.ro