Au început înscrierile pentru Festivalul „Drăgan Muntean”, ediția 2018 / Fișa de concurs
Festivalul de la Deva a fost programat în acest an în zile cu semnificație aparte. Va începe în ziua în care Drăgan Muntean ar fi împlinit 63 de ani și se va încheia în 20 aprilie, când se împlinesc 16 ani de la trecerea lui în neființă.
Articol de Daniela Bacila, 16 martie 2018, 14:00
Manifestarea ajunge la ediția a VII-a și este organizată de Centrul de Cultură și Artă Hunedoara și Consiliul Județean Hunedoara.
Este o bucurie să constatăm, că de la an la an crește interesul și aprecierea publicului și a specialiștilor, acest festival concurs fiind la ora actuală unul dintre cele mai cunoscute în țară, asta datorită faptului că mulți dintre laureații edițiilor anterioare sunt astăzi nume cunoscute în lumea folclorului românesc,
precizează Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă.
Preselecţia se va desfășura miercuri, 18 aprilie, la Casa de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva, începând cu ora 12:00.
Concursul propriu-zis va avea loc joi,19 aprilie, pe scena Casei de Cultură „Drăgan Muntean” Deva, iar Gala Laureaţilor vineri, 20 aprilie.
Se pot înscrie în concurs soliști vocali din țară sau de peste hotare, având vârsta cuprinsă între 18 – 30 de ani. Concurenţii vor interpreta un cântec doinit, fără acompaniament muzical şi un cântec ritmat cu acompaniament muzical, specific zonei pe care o reprezintă. Se recomandă concurenților să aibă pregătite pentru preselecție încă una sau două piese de prezentat juriului.
Partiturile muzicale vor fi trimise odată cu fișa de înscriere până la data de 16 aprilie pe adresa de e-mail concursdraganmuntean@gmail.com, sau prin poştă pe adresa: Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara,Str. 1 Decembrie nr. 30, cod: 330025, Deva, jud. Hunedoara; la nr. de fax 0354 407407.
Acompaniamentul concurenţilor va fi asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” al judeţului Hunedoara. Se vor acorda următoarele premii:
– Trofeul „Drăgan Muntean” – 3000 ron
– Premiul I – 2000 ron
– Premiul al II-lea – 1500 ron
– Premiul al III-lea – 1200 ron
– 3 Premii speciale – 800 ron, fiecare
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
Nume şi prenume__________________________________vârsta_____________
Localitatea_________________________________________________________
Strada______________________ Nr _______Judeţul_______________________
Telefon ____________________ E-mail _________________________________
Scurtă prezentare a concurentului (studii, zona etnofolclorică pe care o reprezintă, costumul popular, etc.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Repertoriul
Melodiile prezentate în concurs:
1._________________________________________________________________2._________________________________________________________________
Recomandăm concurentului, să aibă pregătite încă 1-2 melodii, în afara concursului, de prezentat juriului la preselecție.