Ora Pământului cu iluminat public aprins, telescoape astronomice și concerte în Piața Libertății
Timişoara, „CAPITALA EARTH HOUR ROMÂNIA”, în 2013, sărbătoreşte sâmbătă Ora Pământului cu iluminatul public aprins.
Articol de Radio Timișoara, 21 martie 2018, 07:00
Cetăţenii sunt invitaţi să stingă luminile, între orele 20:30 şi 21:30 și să petreacă o oră în aer liber, prin oraș, să protejeze natura, să recicleze, să folosescă mai mult sursele regenerabile de energie şi să încerce să-şi schimbe obiceiurile de consum.
Pentru a marca Ora Pământului, municipalitatea timişoreană organizează în Piaţa Libertăţii, cu începere de la orele 20:00, o diversitate de evenimente. Aici vor fi montate 10 telescoape astronomice prin care vizitatorii vor putea observa bolta cerească. De la ora 20:00 vor fi prezente coruri de copii din cadrul programului național Cantus Mundi, iar de la ora 21:00 concertează Peregrinii, împreună cu Deep 6 Project, un moment artistic ce va îmbina dansul cu focul.