Incidente majore în Cupa Turciei, cu antrenor spitalizat!
Antrenorul echipei Beşiktaş Istanbul, Şenol Guneş, a fost spitalizat aseară după ce a fost rănit la cap de un obiect aruncat din tribune, în cursul derby-ului cu rivala Fenerbahce, din manşa secundă a semifinalelor Cupei Turciei.
Articol de Viorel Jurcut, 20 aprilie 2018, 11:01
Arbitrul de centru a decis să pună capăt jocului în minutul 57, după ce Guneş s-a prăbuşit în apropierea băncii sale de rezerve, cu capul între mâini. În momentul întreruperii partidei de la Istanbul, scorul era egal, 0-0. Cele două echipe remizaseră şi în meciul tur (2-2).
Conform presei din Turcia, 15 persoane au fost arestate în legătură cu violenţele de la acest meci, printre acesta figurând şi un bărbat suspectat că a aruncat cu o brichetă în Şenol Guneş.