Vreme caldă și instabilă în vestul țării
Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă, dar în general instabilă. Cerul va fi temporar noros. Local, îndeosebi după-amiaza și seara vor fi averse și descărcări electrice. Izolat, în Crișana, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare la câmpie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 28 de grade, iar cele minime între 9 și 13 grade.
Articol de Radio Timișoara, 26 aprilie 2018, 06:03
Mâine, vremea se va răci ușor și va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele întensificări pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 24 de grade, iar cele minime între 6…7 și 12…13 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.