AUDIO / Șirineasa evită înfrângerea la Reșița și nu mai poate pierde locul întâi
Cinci etape au mai rămas de jucat în C4, dar lucrurile par a fi clare în privința primului loc, singurul promovabil, ocupat de ACS Șirineasa. Doar o decizie la comisii, acolo unde contestat modul cum a fost liderul și-a schimbat denumirea și sediul în Energeticianul Tg. Jiu în afara intervalului obligatoriu 1-30 iunie stipulat de ROAF. Mai mult, contracandidatele reclamă că Șirineasa evoluează cu echipele de juniori în județul Hunedoara, contrar prevederilor regulamentare, care arată că formațiile juvenile trebuie să joace în județul în care-și are sediul clubul-mamă, adică în Gorj.
Articol de Adrian Schindarli, 29 aprilie 2018, 10:51
Derby-ul rundei XXV s-a jucat la Reșița, unde CSM Școlar și ACSA Șirineasa au remizat, 1-1. Cărășenii au marcat prin Vădrariu (min. 28), au jucat defensiv și au fost egalați în minutul 90+1, de Cocina, iar antrenorul Daniel Oprița spune că a gândit de la bun început o tactică prudentă.
Meciul de la Reșița a fost urmărit de aproximativ 1.000 de spectatori. CSM Lugoj a trecut, acasă, de Hermannstadt II, cu 6-1, și a revenit pe locul al doilea:
Șirineasa 60 puncte (24 jocuri)
Lugoj 50 puncte (23 jocuri)
Reșița 48 puncte (23 jocuri)
În celelalte partide: CNP Timișoara – Național Sebiș 2-3
Nouva MM Becicherecu Mic – Internațional Bălești 0-1
Gloria Lunca Teuz Cermei – ACSO Filiași 2-2
ACS Ghiroda – Millenium Giarmata 2-0
CSU 2 Craiova – Șoimii Lipova 4-0
Un derby se va mai juca în etapa a XXIX-a, penultima, la 26 mai, CSM Lugoj – ACS Șirineasa.