Vremea va fi rece și ploioasă
Astăzi, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de cele normale pentru această dată. Cerul va fi temporar noros. În cursul zilei local vor fi averse și descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de precipitații pot depăși izolat, mai ales la munte 15-20 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitațiile mai pot fi sub formă de lapoviță sau ninsoare. În cursul nopții va mai ploua izolat, în Crișana. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în Crișana, precum și asociate averselor.
Articol de Radio Timișoara, 17 mai 2018, 04:50 / actualizat: 17 mai 2018, 7:33
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 23 de grade, iar cele minime între 8 și 13 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre 6 grade.
Mâine, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei. Local în Crișana și pe arii mai restrânse în Banat vor fi averse și descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 25 de grade, iar cele minime între 8 și 14 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.