Operațiunea “Ziua Z”: 80 de suspecți din toată țara reținuți de procurorii DIICOT
Procurorii au reţinut 80 de persoane în urma operaţiunii ‘Ziua Z’, care a constat în 238 de percheziţii domiciliare în 28 de judeţe şi în Bucureşti, informează DIICOT. Alte 20 de persoane au fost puse sub control judiciar, iar în cazul altora două urmează să se solicite arestarea în lipsă.
Articol de Radio Timișoara, 17 mai 2018, 12:19
La Timișoara, au fost aduse la audieri 47 de persoane, dintre care 17 au fost reținute pentru 24 de ore. Ceilalți sunt sub control judiciar sau cercetați în stare de libertate. Suspecții sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc, de mare risc, respectiv pentru trafic internațional de droguri.
Percheziţiile au avut loc miercuri, fiind vizaţi 227 de suspecţi din mai multe grupări infracţionale.
Grupările erau implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa sa, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infracţiuni cu violenţă, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă de omor, informează DIICOT.
Operaţiunea ‘ZIUA Z’ s-a derulat concomitent pe teritoriul judeţelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timişoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud şi în municipiului Bucureşti.