Balada, un secol de muzică. Alexandru Tomescu revine pe scena Filarmonicii Banatul
Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut violonist contemporan, susţine un concert, deseară, de la ora 19:00, la Filarmonica de Stat din Timişoara.
Articol de Radio Timișoara, 2 iunie 2018, 07:00
Spectacolul se numeşte „Balada, un secol de muzică” şi face parte din ediţia a 11-a a Turneului Stradivarius. Spectatorii îl vor putea urmări pe artist interpretând la vioara Stradivarius Elder-Voicu, ce i-a fost încredinţată de către statul român în anul 2007.
Concertul abordează un repertoriu de muzică românească de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Dinu Lipatti, Constantin Nottara şi Tiberiu Olah.