MONDIAL / Cea mai clară victorie într-un meci de debut
Reprezentativa Rusiei a surclasat selecţionata Arabiei Saudite cu scorul de 5-0 (2-0), în primul meci al Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, joi, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în Grupa A a competiţiei (14 iunie – 15 iulie).
Articol de Adrian Schindarli, 14 iunie 2018, 20:11
Gazdele s-au impus la o diferenţă puţin aşteptată, într-un meci care a opus cele mai slabe echipe din clasamentul FIFA calificate la CM 20218 (70, respectiv 67).
Ruşii au deschis scorul prin Iuri Gazinski (12), Denis Cerîşev, introdus providenţial de Cercesov, a reuşit o ”dublă” (43, 90+1), Artem Dziuba a marcat la un minut de la intrarea sa pe gazon (71), iar Aleksandr Golovin a închis tabela din lovitură liberă (90+4).
”Sbornaia” a început mai bine şi Samedov a fost blocat de Osama Hawsawi (7), după care şutul lui Dzagoev (11) din cădere a fost deviat în corner.
Gazinski a marcat primul gol al CM 2018, cu capul (12), din centrarea lui Golovin. Saudiţii au avut o posesie mai bună în continuare (59% la final), dar fără a ameninţa poarta lui Akinfeev, scrie Agerpres.
Rusia a intrat la pauză cu avans de două goluri, Cerîşev (43) marcând cu un şut la colţul scurt, după ce a driblat doi fundaşi. Cerîşev fusese introdus în locul lui Dzagoev (min. 24), accidentat.
Rusia a continuat să fie pragmatică şi după pauză, în timp ce oaspeţii nu au tras niciun şut pe poartă în acest meci, în ciuda posesie mai bune. Samedov (52) a tras de la 20 de metri peste poartă, apoi Al-Sahlawi (56) nu a ajuns la o centrare în faţa porţii a lui Al-Burayk.
Al-Muaiouf (68) a respins şutul lui Zobnin, dar nu a avut replică la golul marcat cu capul de Dziuba (71), la centrarea perfectă a lui Golovin, la doar un minut de la intrarea pe gazon a atacantului.
Saudiţii au cedat total pe final, primind încă două goluri în prelungiri. Cerîşev (90+1) a marcat superb cu un şut cu exteriorul, iar Aleksandr Golovin, autor a două pase decisive, a închis tabela din lovitură liberă (90+4).
Acesta este cel mai mare scor într-un meci de deschidere la Cupa Mondială, după cel dintre Italia şi SUA (7-1), de la CM 1934, la Roma.
Rusia, care venea după şapte meciuri la rând fără victorie, are acum şanse considerabile la calificarea în optimi, pentru care mai candidează Uruguayul, care va juca vineri în celălalt meci al grupei, contra Egiptului.
În următoarea sa partidă, Rusia va juca împotriva Egiptului, marţi, la Sankt Petersburg.