Timișoara Saracens s-a despărțit de Fonovai Tangimana
Campioana României la rugby, Timișoara Saracens, a anunțat astăzi despărțirea de unul dintre jucătorii reprezentativi din ultimii ani, Fonovai Tangimana. Jucătorul originar din Tonga a debutat la formația de pe Bega în 2012, fiind apoi naturalizat în reprezentativa României, pentru care evoluează din 2016.
Articol de Gabriel Toth, 19 iunie 2018, 13:03
„Astăzi părăsesc Timișoara împreună cu familia mea și iau cu mine un bagaj de cunoștințe neprețuite. A juca pentru Timișoara Saracens a fost pentru mine o experiență fantastică și le sunt recunoscător tuturor pentru ceea ce am învățat și am dobândit aici. Alături e coechipierii de la Timișoara am crescut în fiecare zi și munca alături de ei m-a completat și m-a format ca sportiv. În anii petrecuți la Timișooara am dobândit cunoștințe pe care le voi folosi de acum înainte nu doar în viața profesională. Datorită oamenilor din echipa și staff-ul Timișoarei m-am dezvoltat și pe plan personal. Aici am învățat că a face parte dintr-o echipă înseamnă mult mai mult decât a împărți laurii cu cineva, am învățat că efortul de echipă presupune compromisuri. Atunci când faci parte dintr-o echipă, uneori trebuie să fi leader, alteori trebuie să îi urmezi pe ceilalți, iar de cele mai multe ori trebuie să te întâlnești cu coechipierii la mijloc. Voi pleca de la Timișoara cu amintiri extraordinare, pe care le voi prețui mereu și pentru care sunt recunoscător tuturor”, a declarat Tangimana, pentru site-ul oficial al grupării timișorene.
La Timișoara Saracens, Fonovai Tangimana a totalizat 80 de partide și peste 130 de puncte înscrise, contribuind la cinci titluri naționale, trei triumfuri în Cupa României și unul în Cupa Regelui.