Membru fondator al Societății Timișoara, despre revocarea șefei DNA: Cei care se bucură de revocarea lui Kovesi o fac degeaba
Președintele Klaus Iohannis nu avea de ales în cazul revocării șefei DNA Laura Codruța Kovesi, susține Lucian Vasile Szabo, membru fondator al Societății Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 9 iulie 2018, 12:46
Lucian Vasile Szabo susține că prin semnarea decretului de revocare a Laurei Codruța Kovesi, președintele Klaus Iohannis dă un semnal de echilibru și respectare a legii.
“Eu cred și sper că președintele are un plan, adică pe viitor și alte lucruri în gând, pe care să le pună în aplicare, pentru că lupta aceasta împotriva corupției din România trebuie să continue. Faptul că a dat curs și a semnat decretul de revocare este un lucru important pentru că președintele dă un semnal de stabilitate, de respectare a legilor și a deciziilor Curții Constituționale, în ciuda dezamăgirii pe care a produs-o în rândul unor susținători”, spune reprezentantul Societății Timișoara.
Lucian Vasile Szabo a mai declarat că aceia care jubilează după destituirea șefei DNA, nu au motive să o facă.
“Pe de altă parte, sigur că nu poți să răspunzi cu ilegalități la ilegalități, de aceea, fiind constrâns de normă legală, a trebuit să reacționeze așa. Eu cred că cei care se bucură de revocarea doamnei Kovesi se cam bucură degeaba, pentru că presiunea pe corupție este în continuare foarte mare și, din contră, cred că lupta anticorupție se va amplifica în viitor”, a declarat Lucian Vasile Szabo.
Recent, șefa DNA a fost la Timișoara unde Direcția Națională Anticorupție a primit din partea Societății Timișoara premiul „Speranța”.