Gelu Stan la 80 de ani! / VIDEO
“Nu-i roman ca bănăţanuۥ, bănăţan ca lugojanul”…lugojan ca Gelu Stan!
Articol de Daniela Bacila, 9 iulie 2018, 14:11 / actualizat: 7 august 2018, 11:34
O ediţie specială a emisiunii “Din suflet pentru tine” ați putut urmări astăzi, 9 iulie, după ştirile de la ora 9:00, realizată de Daniela Băcilă.
L-am sărbătorit pe cel căruia mulţi dintre noi îi spunem simplu: MAESTRE, omului care şi-a dedicat viaţa muzicii, folclorului, tradiţiilor, radioului. Profesorul, dirijorul şi muzicologul Gelu Stan împlineşte 80 de ani.
Muzica i-a fost alături de când se ştie, provenind dintr-o familie de muzicieni lugojeni.
“Clasele primare le-am urmat la Lugoj. Am fost coleg, în clasele primare, dar și în continuare, cu prof. univ. dr. Mircea Lăzărescu și prof. univ. dr. Vladimir Fluture, academicieni ai Academiei Medicale, prof. univ. dr. Constantin Luca, Aristide Buhoiu, dr. Marius Jucu. Am fost colegi și prieteni buni, totodată. Încă de mic, prin unchiul meu Dimitrie Stan, artist emerit, care era directorul Școlii Populare de Artă din Lugoj, am reușit să activez în Corul „Ion Vidu” foarte mulți ani. În cor am cântat de la 18 ani, până la 24. Am învățat foarte multe lucruri acolo, care mai apoi m-au ajutat în meseria de dirijor. De la unchiul meu am învățat multe, foarte multe. Atunci am început să lucrez la vioară, chitară și actorie. Au fost trei secții pe care le-am făcut pe când eram încă la școală.” (“Oamenii cetății” – ziarul Timișoara).
În anul 1965 a absolvit Institutul Pedagogic de la Timișoara, iar în anul 1972 și-a definitivat studiile muzicale la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din București.
Ansamblul profesionist “Banatul” l-a consacrat în viaţa folclorică. Timp de 20 de ani a dirijat profesioniştii bănăţeni şi nu numai. De cinci ori a obținut Locul I pe țară ca dirijor profesionist.
Din 1990 realizează emisiuni la Radio Timişoara. În perioada 1990 – 2000 a coordonat Secția Muzicală.
Este președinte de juriu în festivaluri folclorice din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj.
Pentru întreaga activitate în promovarea artei și culturii timișene, Consiliul Județean Timiș i-a acordat “Premiul Pro Cultura –Timisiensis”, în anul 2008.
Ni s-au alăturat în cabina de emisie astăzi, Carmen Popovici Dumbravă, Marius Cîrnu, Brândușa și Nicolae Stănescu, Tiberiu Ceia – printr-o intervenție telefonică. Am punctat prin ei, aspecte ale activității maestrului Gelu Stan.
Cu emoție și bucurie, sora lui mai mare, Tita, venită din Germania pentru aniversare, ne-a povestit despre copilăria lor. Au urmat cei de la Radio Timișoara, managerul Mihai Anghel și Zoe Fuicu.
Daniela Băcilă
Emisiunea în format video o puteți urmări aici: