Tramvaie Armonia cu burduful spart, pe traseu
Două dintre tramvaiele Armonia circulă cu burduful crăpat, la Timişoara. Pe forumul regiei de transport au fost postate fotografii care arată cum breșele din garnituri sunt peticite cu bandă izolatoare.
Articol de Radio Timișoara, 10 iulie 2018, 09:20
Purtătorul de cuvânt al Societății de Transport Public Timișoara, Diana Pleșa, citată de portalul Tion.ro, recunoaşte problemele şi susţine că garniturile vor fi reparate pe banii firmelor care le-au modernizat, fiind încă în garanție.
Acestea nu sunt singurele probleme ale tramvaielor Armonia. Mai multe garnituri au rămas, în ultimele luni, blocate în trafic. 25 de tramvaie au fost reabilitate cu peste 500.000 de euro bucata de firmele Astra Vagoane Călători Arad și Electroputere VFU Pașcani, cu care municipalitatea a încheiat un contract pentru modernizarea a 30 de tramvaie.
Sursa: Tion.ro/ Foto: RATT.ro/Forum