Proiect româno-maghiar de apărare împotriva inundațiilor pe Mureș, în zona de frontieră
Mai multe măsuri împotriva inundaţiilor sunt instituite în cadrul unui proiect româno-maghiar pe râul Mureş, în zona de frontieră.
Articol de Radio Timișoara, 10 iulie 2018, 18:52
Poiectul comun româno-maghiar demarat pe râul Mureş este realizat cu fonduri europene în valoare de 2,685 de milioane de euro. În partea română va fi renovat digul de apărare împotriva inundaţiilor pe porţiunea de peste 2,3 kilometri a malului drept al râului, situată în vecinătatea municipiului Arad, iar protecţia malului va fi îmbunătăţită pe o lungime de 225 de metri. În partea maghiară se va reconstrui staţia de pompare din vecinătatea oraşului Makó, realizată în anul 1962.
Informaţiile sunt furnizate decătre directorul adjunct responsabil cu probleme tehnice al Direcţiei Regionale a Apelor „Cursul inferior al râului Tisa”, Mihály Kádár, citat de agenția MTI.
Investiţiile, care ar trebui să fie gata până în toamna anului 2020, vizează creşterea siguranţei împotriva inundaţiilor pe acea porţiune a cursului Mureşului, care prezintă interes pentru ambele părţi.
Ca parte a proiectului, specialiştii celor două ţări vor completa şi sincroniza bazele de date hidrologice şi geoinformatice. Va fi elaborată o „hartă de intervenţii” în caz de inundaţii referitoare la porţiunea de frontieră a cursului râului Mureş de 21 de kilometri dintre oraşele Nădlac şi Makó.