Restaurant din Alpii Elvețieni, amenajat de masteranții de la Politehnica din Timișoara
Masteranzii de la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Timişoara au conceput un proiect de amenajare a unui restaurant de lux în Alpii Elveţieni. Tinerii vor prezenta câteva variante realizate în stilul unei case de mode celebre, Missoni.
Articol de Radio Timișoara, 11 iulie 2018, 11:02
Studenții anului I de la masterul „Tendințe, materiale și tehnologiinoiînarhitectura de interior”, prezintă proiectul intitulat „Amenajare restaurant Flocons de Sel”. Tinerii propun câteva posibile variante ale unui restaurant, aflat la cele mai înalte standarde ale luxului, situat în Alpii Elvețieni. Studenții au au proiectat în detaliu barul, zona de lounge, hol-acces, recepţie, garderobe, toalete sau spaţii de depozitare, iar la baza soluţiilor de proiectare propuse stă conceptul unei case de modă celebră.
Proiectul va fi prezentat astăzi, la ora 15:00, în sala multifuncţională a Bibliotecii Universității Politehnica din Timișoara, unde va putea fi admirat până la mijlocul lunii septembrie.
De altfel, alte lucrări realizate de studenţii de la Arhitectură vor fi expuse pentru public.