Patrie, un cuvânt incorect politic
(rubricã difuzatã în 16 iunie 2018)
Articol de Dana Florea, 13 iulie 2018, 10:09
Cât privește patriotismul, generația care a trăit în ceaușism e destul de sceptică la auzul acestui cuvânt. Asta fiindcă propaganda ceaușistă ne obliga să ne iubim nu doar țara, ci, mai ales, Conducătorul. Cât privește „mândria de a fi român”, eu cred că ea are o problemă de logică: nu poți fi mândru decât de ceea ce ai făcut tu însuți. Sau, evident, poți fi mândru de cei care te reprezintă. Or, cum știm, nimeni nu a ales să se nască român, francez, german, rus ș.a.m.d. Așadar, putem fi mândri de marii oameni ai culturii române, de cei ai științei, de marii sportivi români. Așa cum ni s-a întâmplat și în aceste zile când am fost mândri că suntem români grație Simonei Halep. Nu vreau să vă stric bucuria, dar trebuie să vă spun, dragi simpatrioți, că România nu are niciun merit în minunatul succes al Simonei.
Dar asta e o altă chestiune și închei spunându-vă că „simpatriot” înseamnă „compatriot”, adică locuitor al aceleiași patrii.
(rubricã difuzatã în 16 iunie 2018)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timi?oara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se gãsește în librãrii.
(Foto: pixabay.com)