Ascultă Radio România Timișoara Live • 

La finele lunii, se reia circulația tramvaielor și mașinilor pe strada Ștefan cel Mare

Prima parte a lucrărilor de pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara este aproape de finalizare, urmând ca până la sfârșitul acestei luni, circulația tramvaielor și a mașinilor să fie reluată.

La finele lunii, se reia circulația tramvaielor și mașinilor pe strada Ștefan cel Mare

Articol de Radio Timișoara, 2 septembrie 2014, 15:03

Potrivit primarului Nicolae Robu investiția de la Ștefan cel Mare aduce și o noutate: gurile de canal care le dau bătăi de cap șoferilor nu vor mai fi pe mijlocul șoselei, ci pe trotuar. Pentru prima dată rețelele de utilități se află sub trotuar și nu sub carosabil, mai precizează edilul șef.

Odată cu finalizarea lucrărilor pe sensul aflat acum în lucru, șantierul se va muta pe tronsonul deschis în prezent circulației. Primarul a mai anunțat că traficul rutier prin Piața Traian, deschis provizoriu, va fi menținut în permanență.

Lucrările de pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara costă 25 de milioane de lei din care 20 de milioane sunt bani europeni nerambursabili.

Strada Ștefan cel Mare este una dintre cele mai vechi artere ale Timișoarei. ‘Fosta stradă a ‘Domnilor’ a primit numele domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, în anul 1922, după ce s-a trecut la administraţia în limba română. În zonă se găseau mai multe obiective, cele mai reprezentative fiind ‘Insula popii’, cu mori de apă ridicate pe canalele Begheiului, biserica romano-catolică din cartierul Fabric, Fabrica de Bere, Fabrica Anheuer, berăria ‘La Ursul negru’ (Schwarzer Bar)’, a relatat pentru Agerpres istoricul Ioan Haţegan.

Tot aici se află Palatul ‘Ştefania’, construit între 1909 şi 1910 de Laszlo Szekely, arhitectul Timişoarei moderne. Clădirea există şi astăzi şi aparţine ‘Electrica’ Banat.

 

Alegeri prezidențiale | 440 de secții de votare în județul Arad
Administrație & politică duminică, 24 noiembrie 2024, 06:45

Alegeri prezidențiale | 440 de secții de votare în județul Arad

În județul Arad sunt așteptați la urne 379.795 de alegători, potrivit Autorității Electorale Permanente. În județul Arad au fost amenajate...

Alegeri prezidențiale | 440 de secții de votare în județul Arad
Alegeri prezidențiale | Peste 630.000 de alegători din Timiș sunt așteptați la urne
Administrație & politică duminică, 24 noiembrie 2024, 06:30

Alegeri prezidențiale | Peste 630.000 de alegători din Timiș sunt așteptați la urne

În județul Timiș sunt amenajate 619 secții de votare, dintre care 207 se află în municipiul Timișoara. Sunt înscriși pe listele permanente...

Alegeri prezidențiale | Peste 630.000 de alegători din Timiș sunt așteptați la urne
Alegeri prezidențiale | Se deschid secțiile de votare. Peste 1 milion de tineri votează pentru prima dată
Administrație & politică duminică, 24 noiembrie 2024, 06:00

Alegeri prezidențiale | Se deschid secțiile de votare. Peste 1 milion de tineri votează pentru prima dată

18.008.480 de cetăţeni sunt înscrişi în listele electorale permanente pentru alegerile prezidențiale din România. Dintre aceștia, 1,1...

Alegeri prezidențiale | Se deschid secțiile de votare. Peste 1 milion de tineri votează pentru prima dată
Numărul românilor de peste hotare care au votat deja la alegerile prezidențiale
Administrație & politică sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 19:01

Numărul românilor de peste hotare care au votat deja la alegerile prezidențiale

Peste 120.000 de români din diaspora au votat deja la alegerile prezidențiale, potrivit datelor prezentate pe pagina prezenţa.roaep.ro. Dintre...

Numărul românilor de peste hotare care au votat deja la alegerile prezidențiale
Administrație & politică sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 18:52

ANAF avertizează că au reapărut mesajele false transmise în numele său

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avertizează că au reapărut mesajele false transmise în numele instituției. Mesajele pot conţine...

ANAF avertizează că au reapărut mesajele false transmise în numele său
Administrație & politică sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 08:00

Peste 15.000 de alegători din judeţul Arad au actele de identitate expirate

Peste 15.000 de alegători din judeţul Arad, dintre cei 380.033 aflaţi pe liste pentru alegerile de duminică, au actele de identitate expirate....

Peste 15.000 de alegători din judeţul Arad au actele de identitate expirate
Administrație & politică sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 06:30

Cinematograful din Freidorf va purta numele lui Johnny Weissmuller

Cinematograful din cartierul Freidorf ca purta numele actorului american Johnny Weissmuller, născut la Timișoara. “Cinematograful...

Cinematograful din Freidorf va purta numele lui Johnny Weissmuller
Administrație & politică sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 06:00

Program special la Direcția de Evidență a Persoanelor din Timișoara

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special cu ocazia alegerilor prezidențiale. În zilele de 23 și 24 noiembrie,...

Program special la Direcția de Evidență a Persoanelor din Timișoara