O casă de pământ din Timiș devine marcă locală cu ajutorul specialiștilor
Satul Buzad, din Timiş, va fi gazda celei de-a doua ediţii a Festivalului itinerant de pământ Regio Earth. Prima ediţie a avut loc anul trecut în Ungaria, iar acum evenimentul va fi coordonat de specialişti din Italia, Franţa, Ungaria, Serbia, Germania şi România.
Articol de Radio Timișoara, 21 august 2018, 11:11
Proiectul Asociaţiei REcult vizează transformarea casei de pământ într-o marcă regională iar un astfel de imobil – Taverna – se găseşte în Buzad.
Aici va avea loc, în perioada 27-31 august, festivalul care este inclus în proiectul cultural “Despre pământ. Oameni și caselelor din Banat” derulat de Asociaţia REcult din Timişoara.
La Buzad vor avea loc ateliere în cadrul cărora se va realiza o tencuială decorativă cu rol de pictură murală, vor fi experimentate diverse tehnici tradiţionale şi va fi construit un pavilion cu un cuptor de pământ integrat ce va putea fi folosit de comunitate.
Rezultatele vor fi marcate și incluse într-un circuit turistic, putând fi vizitate pentru prima dată în cadrul Festivalului Electroruga festival itinerant de pamant
(1-2 septembrie, Buzad), organizat de The Village & Essential Experience.