Fără apă rece. Se va lucra la intersecția străzilor Virgilius și Brigadierilor
Timișorenii care locuiesc în zonele Torac și Brigadierilor rămân, mâine, fără apă rece.
Articol de Radio Timișoara, 27 august 2018, 06:00
Aquatim anunță că va întrerupe furnizarea apei reci, marți între orele 9:00 și 15:00, pentru executarea unei lucrări de întregire a unui inel de conducte, la intersecția străzilor Virgilius cu Brigadierilor, lucrare executată din fondurile societății de apă și canal.
Vor rămâne fără apă rece imobilele de pe străzile Virgilius, Brigadierilor, Torac, Câmpului, Sucului.
La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, astfel încât consumatorii sunt sfătuiți să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea ei completă.