Vizitele inopinaNte sunt, de fapt, vizite inopinate
La finele studiilor, am primit repartiție la Școala generală din Gătaia și la Școala generală din Șemlacu Mare. La Șemlacu Mare, unde directorul școlii Gheorghe Mezinca era mai marele comunei, am trăit momente de film. Școala avea clasele 1-4 contopite într-o singură clasă, iar efectivul celor de gimnaziu nu depășea 15 elevi pe fiecare clasă. Nu cred că eram mai mult de 5 profesori, iar contextul cel mai interesant era oferit de soția preotului care preda educație civică, adică și ateism. Vă dați seama, eram undeva la marginea lumii, dar oamenii ăia își iubeau elevii fiindcă, practic, mai toți le erau rude sau copiii unor prieteni apropiați. Sigur, meritul îi revenea directorului Mezinca, un oltean repede adaptat la mentalitatea gospodarului din Banat, dar generos și petrecăreț asemenea unui oltean. Îmi aduc aminte că, în 1990, de Sf. Gheorghe, am venit cu prietenul meu Mircea Tămaș, la acea dată asistent la Politehnica timișoreană. Când să intrăm în școală, niciun elev în curte! Am aflat că în fiecare an elevii primeau liber în acea zi. Atunci când Mircea Tămaș l-a întrebat dacă nu se teme de o vizită inopinată, Mezinca ne-a povestit că e pățit. Cu vreo 4-5 ani în urmă, de un Sf. Gheorghe, a primit un telefon de la haltă că e un control inopinat de la județ. Masă întinsă, voioșie, antren, elevi ioc! În disperare, cineva ia lichidele de pe masă, strânge totul în fața de masă și o ascunde în dulapul cu hărți. Inopinatul ajunge, se încruntă când vede că nu e niciun elev, iar Mezinca îi mărturisește totul, face un semn, fața de masă este repusă, așa în devălmășie, sticlele reapar, Mezinca toarnă în pahare. Inspectorul oftează și suspină așa: „Suntem oameni!”
Ați observat că am spus „inopinat”, și nu „inopinant”.
Articol de Dana Florea, 28 august 2018, 08:55
La finele studiilor, am primit repartiție la Școala generală din Gătaia și la Școala generală din Șemlacu Mare. La Șemlacu Mare, unde directorul școlii Gheorghe Mezinca era mai marele comunei, am trăit momente de film. Școala avea clasele 1-4 contopite într-o singură clasă, iar efectivul celor de gimnaziu nu depășea 15 elevi pe fiecare clasă. Nu cred că eram mai mult de 5 profesori, iar contextul cel mai interesant era oferit de soția preotului care preda educație civică, adică și ateism. Vă dați seama, eram undeva la marginea lumii, dar oamenii ăia își iubeau elevii fiindcă, practic, mai toți le erau rude sau copiii unor prieteni apropiați. Sigur, meritul îi revenea directorului Mezinca, un oltean repede adaptat la mentalitatea gospodarului din Banat, dar generos și petrecăreț asemenea unui oltean. Îmi aduc aminte că, în 1990, de Sf. Gheorghe, am venit cu prietenul meu Mircea Tămaș, la acea dată asistent la Politehnica timișoreană. Când să intrăm în școală, niciun elev în curte! Am aflat că în fiecare an elevii primeau liber în acea zi. Atunci când Mircea Tămaș l-a întrebat dacă nu se teme de o vizită inopinată, Mezinca ne-a povestit că e pățit. Cu vreo 4-5 ani în urmă, de un Sf. Gheorghe, a primit un telefon de la haltă că e un control inopinat de la județ. Masă întinsă, voioșie, antren, elevi ioc! În disperare, cineva ia lichidele de pe masă, strânge totul în fața de masă și o ascunde în dulapul cu hărți. Inopinatul ajunge, se încruntă când vede că nu e niciun elev, iar Mezinca îi mărturisește totul, face un semn, fața de masă este repusă, așa în devălmășie, sticlele reapar, Mezinca toarnă în pahare. Inspectorul oftează și suspină așa: „Suntem oameni!”
Ați observat că am spus „inopinat”, și nu „inopinant”.
(rubricã difuzatã în 28 iulie 2018)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timi?oara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se gãsește în librãrii.
(Foto: pixabay.com)
