Murus dacicus
Columna lui Traian, acest monument ridicat la Roma pentru a marca triumful împăratului roman în războaiele cu dacii, dar în egală măsură şi vitejia acestora, înfăţişează și câteva scene de asediu al unor cetăţi dace. Soldaţii romani escaladează cu ajutorul scărilor zidurile, dar sunt respinşi. Reiau asediul şi în final sunt biruitori. În altă scenă, soldaţi cu târnăcoape încearcă să facă o breşă în ziduri. Cum nu reuşesc, aduc un turn din lemn, din care încearcă să treacă pe zidurile cetăţii. Până la urmă însă, au cedat toate cetăţile. Dincolo de forţa incontestabilă a armatei romane, ce avea în spate un imperiu ce cunoştea în vremea lui Traian apogeul puterii sale, cetăţile dacice sufereau de un handicap ce a contat mult: nu dispuneau de rezerve de apă. Nu fuseseră concepute pentru un asediu îndelungat. De altfel, una dintre metope ne înfăţişează o scenă dramatică: apărătorii, tarabostes (aristocraţi) şi comati (oameni de rând), îşi împart ultimele rezerve de apă. În paranteză fie spus, au existat şi păreri potrivit cărora ar fi fost vorba de o scenă de sinucidere în masă, pentru ca apărătorii să nu cadă în viaţă în mâinile cuceritorilor, dar izvoarele istorice nu susţin o asemenea ipoteză.
Articol de Dana Florea, 5 septembrie 2018, 10:20
Un specialist în arhitectura militară a geto-dacilor, profesorul Ioan Glodariu, dădea următoarea explicaţie: unele ce nu aveau armate permanente [este vorba despre popoarele aşa-numite „barbare“, adică de dincolo de graniţele regatelor elenistice ori ale Imperiului Roman], precum erau cele ale regatelor elenistice şi mai ales ale Imperiului Roman, și chiar dacă cunoşteau, nu foloseau tehnica asediului. Totdeauna atacurile lor au fost fulgerătoare şi de scurtă durată. Ca urmare, fortificaţiile dacice nu au fost proiectate pentru ca să reziste la asedii îndelungate“.