Bisericile din Strei și Densuș
Construită pe la 1270, este o sinteză de stil bizantin şi gotic, o biserică ortodoxă din Transilvania.
Articol de Dana Florea, 11 septembrie 2018, 09:46
„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt au zidit jupan Cândreş şi jupaniţa Nistora şi fiii lui această mănăstire Sfântului marelui Mucenic şi ostaş al lui Hristos, Gheorghe, şi s-a săvârşit şi s-o scris pentru pomenirea şi sănătatea şi mântuirea sufletelor lor, în zilele lui Jigmon craiu, voievozi ai Plaiurilor fiind Ioaneş şi Iacob.“ Aşa glăsuieşte inscripţia de pe tabloul votiv al Bisericii Streisângeorgiu. De fapt, era o rectitorire, pentru că în acelaşi locaş de cult există o pisanie mai veche, din 1313 – 1314, care ne spune că: „La anul şase mii şi optsute şi douăzeci şi doi s-a început biserica cu ajutorul Sf. Gheorghe şi al maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor pentru ajutorul şi iertarea păcatelor cnezului Balea şi pentru ajutorul şi mântuirea şi pentru iertarea păcatelor popii Neneş, Teofil Zugravul“.
Ctitoria din Streisângeorgiu, asemenea celei din Strei sau a celei din Densuş, stau mărturie – fizic şi spiritual – continuităţii de la vremea provinciei romane Dacia la primele stăpâniri româneşti. Şi vom vedea îndată de ce şi fizic.
La venirea lor în Transilvania, regii maghiari au fost obligaţi să accepte, vreme de câteva sute de ani, în zonele de margine ale Transilvaniei (Maramureş, Ţara Bârsei, Făgăraş şi Haţeg, în cea din urmă zonă fiind probabil cea mai mare concentrare de cnezate) insule de stăpânire românească. Organizate pe modelul obştilor săteşti, cu cnezi şi adunări cneziale în frunte, recunoscând suzeranitatea regelui ungar, dar aplicând legile şi obiceiurile lor (jus valachicum). Explicaţia supravieţuirii lor vine şi din raţiuni geografice (ţinuturi bine protejate de condiţiile de relief, mai greu accesibile), dar şi din raţiuni practice, militare. Noul regat avea nevoie de oştirile acestor cnezi şi pentru apărarea graniţelor şi pentru diferite expediţii militare şi documentele epocii stau mărturie în acest sens. Pe măsură ce noul stat s-a organizat, au fost aduşi secuii şi coloniştii saşi, care au preluat o parte dintre rosturile militare ale cnezatelor româneşti, iar pe măsura grăbirii procesului de feudalizare, importanţa acestor cnezate s-a redus şi la fel şi statutul lor.