Arădenii sunt invitați să spună ce își doresc să vadă la muzeu
Complexul Muzeal Arad îşi relansează imaginea, iar pentru procesul de rebranding cere ajutorul arădenilor. Muzeul a lansat deja un chestionar prin care oamenii pot să-și expună propria lor viziune față de Muzeu.
Articol de Radio Timișoara, 20 septembrie 2018, 13:14 / actualizat: 20 septembrie 2018, 14:51
„Muzeul nostru a crescut, s-a îmbogăţit şi s-a transformat de-a lungul celor 125 de ani de existenţă. Este timpul pentru o schimbare, un rebranding al imaginii noastre, care să reflecte ceea ce suntem astăzi şi misiunea noastră pentru viitor în comunitatea arădeană”, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal Arad.
Arădenii pot acorda o notă cuprinsă între 1 şi 5 pentru a cercetarea ştiinţifică a patrimoniului cultural arădean, pentru expoziţiile organizate, pentru publicarea de cărţi de specialitate sau broşuri de popularizare sau pentru educarea publicului tânăr prin proiecte de pedagogie muzeală.
Cei care participă la chestionar pot vota cea mai atrăgătoare secție a muzeului dar și viitorul proiect expozițional. Între acestea se numără Muzeul Cofetăriei, Muzeul tehnicii și transportului, Muzeul tramvaiului ”Săgeata Verde”, Muzeul sportului arădean sau Muzeu de etno-arheologie – în aer liber.
De asemnea, repondenții pot sugera ce elemente de identitate ar trebui să apară în viitorul logo al muzeului.
Chestionarul este disponibil și în varianta tipărită la sediul muzeului, se poate completa pe site-ul muzeului sau pe pagina de Facebook a muzeului, AICI.
Chestionarul este deschis publicului până în data de 30 septembrie.