Program de iarnă la Cetatea Deva
Articol de Radio Timișoara, 30 septembrie 2018, 17:26
Programul de vizitare a Cetății Deva se schimbă începând din prima zi a lunii octombrie.
Astfel, în perioada 1 octombrie – 30 aprilie, turiştii vor putea vizita fortăreaţa medievală între orele 8:00 şi 20:00.
Și telecabina care transportă turiștii până în incinta Cetăţii îşi va schimba programul, de luni, ultimele curse urmând să fie făcute la ora 19:30 (la urcare) şi 19:50 ( la coborâre.
Pentru cei care preferă să urce şi să coboare pe jos, ultima intrare va fi la ora 19:30, urmând ca Poarta 1 să se închidă la ora 20:00.
De la începutul acestui an și până în prezent, Cetatea Devei a fost vizitată de aproape 133.000 de turiști.