Timișoara Saracens se impune în fieful lui Dinamo, dar rămâne pe 3
Timișoara Saracens a obținut o victorie cu punct bonus în etapa a cincea a Superligii de rugby. Bănățenii s-au impus cu 33-16 (12-13) pe terenul lui Dinamo, dar succesul s-a conturat în repriza a doua, după ce bucureștenii au condus cu 10-0 și 16-12.
Articol de Gabriel Toth, 6 octombrie 2018, 17:47
Sarazinii au izbutit cinci eseuri, prin Rădoi (două), Neculau, Căpățână și Zaharia.
Tot în această rundă, CSA Steaua Bucureşti a învins-o pe nou-promovata SCM Gloria Buzău cu scorul de 31-10,pe Stadionul Ghencea. CS Universitatea Cluj a reuşit prima sa victorie din acest campionat, 9-3 cu nou-promovata ACS Tomitanii Constanţa, informează Agerpres.
Tot sâmbătă are loc şi partida CSM Bucureşti – CSM Ştiinţa Baia Mare (Stadion Olimpia – Bucureşti, 14,30).
În derby-ul rundei, CSM Bucureşti a învins-o pe CSM Ştiinţa Baia Mare cu scorul de 26-14 (17-8), pe Stadionul Olimpia din Capitală.
Steaua Bucureşti ocupă primul loc în clasament, cu 23 puncte, urmată de CSM Bucureşti, 20 puncte, Timişoara Saracens, 19 puncte, CSM Ştiinţa Baia Mare, 12 puncte, SCM Gloria Buzău, 9 puncte, CS Universitatea Cluj, 7 puncte, ACS Tomitanii Constanţa, 5 puncte, CS Dinamo Bucureşti, 3 puncte.