Două turiste care s-au pierdut în Munții Godeanu, recuperate după ore de căutări
Articol de Radio Timișoara, 21 octombrie 2018, 12:29
Două turiste care s-au rătăcit în Munţii Godeanu au fost recuperate, azi-noapte, de salvamontştii hunedoreni.
Cele două femei au fost surprinse aseară de întuneric intr-o zona inca nemarcata din vecinatatea Vf.Merila, conforma paginii de FB a Salvamont Hunedoara. Iniţial, în căutarea lor au pornit jandarmii din zona Haţeg, pentru că turistele nu reclamaseră probleme medicale.
După aproximativ trei ore de căutări, jandarmii au solicitat suplimentarea forţelor şi mijloacelor tehnice, aşadar o echipă formata din șase salvamontiști hunedoreni a intervenit pentru localizarea, găsirea și recuperarea în bune condiţii a persoanelor rătăcite.