Incendiu puternic în apropierea localității cărășene Măru
O construcție din apropierea satului Măru, județul Caraș-Severin, a fost mistuită de flăcări.
Articol de Radio Timișoara, 25 octombrie 2018, 16:24 / actualizat: 25 octombrie 2018, 18:31
Pompierii au fost chemați pentru lichidarea incendiului care a cuprins o construcție din zona cunoscută de localnici drept Colonia ACH. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș împreună cu pompieri voluntari din cadrul SVSU Oțelu Roșu și Zăvoi.
Clădirea modulară, de tip P+E, era constituită din 18 spații destinate locuirii și avea o suprafață desfășurată de aproximativ 200 mp. Spațiile erau în principal folosite de către localnici pentru depozitarea materialelor și bunurilor diverse, puține fiind propriu-zis locuite.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat și violent la etajul construcției. Vântul puternic, bunurile depozitate și materialele din care a fost construit etajul (plăci OSB, lemn și rigips) au favorizat propagarea rapidă a flăcărilor. Incendiul a fost localizat în scurt timp, însă pentru lichidarea completă, pompierii au acționat timp de mai bine de opt ore în condiții de vânt puternic, temperaturi ridicate și fum gros și înecăcios.
În urma cercetărilor reiese că incendiul ar fi izbucnit din cauza unui coș de fum amplasat necorespunzător și neizolat termic față de materialele combustibile din apropiere.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Etajul și bunurile depozitate aici au fost distruse în totalitate și au fost afectate mai multe încăperi de la parter. O parte din mobilierul și materialele de la parter au fost evacuate de pompieri și cetățeni, valoarea bunurilor salvate fiind estimată la câteva zeci de mii de lei.