Drumarii cărășeni se pregătesc de iarnă
Drumarii din Caraş-Severin au asigurată peste 30% din cantitatea necesară de sare pentru iarna acestui an.
Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2018, 10:01
Au început pregătirile pentru sezonul de iarnă în Carş Severin, astfel încât, la cele două secţii ale companiei de Drumuri naţionale, Caransebeş şi Orşova, aprovizionarea cu materiale antiderapante este în plină desfăşurare. Șeful Secţiei Drumuri Naţionale Caransebeş, Ioan Boba, spune că sunt pregătiți dacă în următoarele zile vor începe ninsorile.
“Sunt semnate contractele pentru furnizarea utilajelor, începând cu data de 20 octombrie s-au prezentat în baza de deszăpezire utilajele pentru zonele de munte, iar începând cu data de 1 noiembrie se va prezenta și o parte din utilajele pentru zona de șes. Aprovizionarea cu sare este la nivel de peste 30% din toată cantitatea necesară, curge în continuare aprovizionarea cu sare. Suntem în termenii prevăzuți de instrucția de deszăpezire din toate punctele de vedere”, spune Ioan Boba.
Reţeaua de drumuri naţionale de pe raza judeţului Caraş-Severin are o lungime de aproximativ 600 de kilometric iar pentru o bună supraveghere şi organizare a acţiunilor de prevenire şi combatere a poleiului şi înzăpezirilor au fost organizate 12 baze.