Istoria Radio Timișoara în date
În Banatul multietnic, primii paşi în dezvoltarea radiofoniei au fost făcuţi cu mult înaintea primei emisiuni a postului de Radio Timişoara, şi cu ceva timp înaintea altor posturi regionale ale Radiodifuziunii, poate şi fiindcă în această zonă s-a simţit mai întâi şi mai pregnant şi influenţa emisiunilor posturilor occidentale de radio.
Articol de Radio Timisoara, 1 noiembrie 2018, 16:18
În noiembrie 1925, se deschid cursurile Şcolii de radioamatori din Bucureşti şi se pun bazele filialelor din mai multe oraşe din ţară, printre care Timişoara, Constanţa şi Brăila.
În zilele de 26 şi 27 iulie 1930, la aproape doi ani distanţă de la prima emisie a Radiodifuziunii Române (1 noiembrie 1928), avea loc, în municipiul de pe Bega, Adunarea Generală de Reînfiinţare a Asociaţiei Culturale Bănăţene, în cadrul reuniunii fiind menţionată pentru prima dată ideea înfiinţării unei staţii de radiodifuziune în acest oraş, tocmai din dorinţa de a adăuga noi valenţe şi identităţi spiritualităţii româneşti bănăţene, care urma să – i reunească pe cei mai de seamă intelectuali din această regiune.
Însă abia în iulie 1939, presa anunţa că Radio Timişoara, despre care se vorbea pe atunci atât de mult, a trecut de la faza de idee la proiect în toată regula, menţionându-se faptul că, încă din acel an, urmau să înceapă lucrările de construcţie la clădirea ce va adăposti postul de emisie.
Aceste planuri aveau să fie zădărnicite de cel de-Al Doilea Război Mondial, apoi de instalarea comunismului în ţara noastră, şi de principiul conform căruia „Intelectualii trebuie să dovedească prin eforturi sporite că merită încrederea clasei muncitoare”. Atunci, mulţi dintre intelectualii bănăţeni – şi nu numai – care au iniţiat şi dezvoltat ideea înfiinţării unui post de radio în regiune, au luat drumul închisorilor, iar cei rămaşi în libertate au abandonat proiectul pentru mai mulţi ani.
La nivel central, în anul 1945, Guvernul Petru Groza anunţa chiar suspendarea Consiliului de Administraţie al Radioului, iar instituţia a fost afectată de epurări considerabile.
La începutul anilor ’50 însă, centrele de radioficare au început să fie construite în ritm alert, în principalele localităţi din ţară, iar radiofonia bănăţeană era completată de o subredacţie a postului central de radio, sub conducerea lui Mihai Glaja.
Astfel, în vara anului 1952, de la Timişoara a început emisia unor programe de seară cu durata de un sfert de oră, între orele 18.45 – 19.00, pe lungimea de unde medii de 397 metri a Radio Bucureşti, cu un buletin de ştiri şi muzică populară românească şi sârbească.
În ianuarie 1953, Comitetul de Radio de pe lângă Consiliul de Miniştri, decide amenajarea Casei Radio din Craiova, iar prin aceeaşi hotărâre se stabilea şi amenajarea caselor radio de la Cluj şi Timişoara.
A venit, apoi, ziua de 5 mai 1955, la ora 20:15, şi momentul primei emisiuni lansate în eter pe lungimea de undă de 540 m de studioul regional Radio Timişoara.
Primii crainici au fost Andrei Dângă şi Emilia Culea, aceasta mărturisind, peste ani: „După soţul şi băiatul meu, radioul a fost cea mai statornică dragoste a mea. Dacă aş fi din nou tânără, mi-aş alege aceeaşi profesie”.
În zilele de 7 şi 9 mai 1955, au fost difuzate cea de-a doua şi, respectiv, a treia emisiune, începând cu data de 11 mai 1955, emisiunile, cu durata de 30 de minute, au devenit zilnice, în intervalul orar 20.15 – 20.45, iar din 1 ianuarie 1956, durata zilnică a emisiei a fost de 60 de minute.
În anii următori puterea de emisie a crescut, la fel şi durata şi complexitatea programelor, Radio Timişoara acoperind o suprafaţă din ce în ce mai mare din vestul ţării.
În anul 1955, Radio Timişoara a emis, în total, 92 de ore, în 1956 – 309 ore, în 1957 – 548 de ore, iar în 1958 – 598 de ore.
La 1 noiembrie 1956 debutau emisiunile în limba sârbă, iar la 4 noiembrie 1956, începea şi emisiunea în limba germană, fiecare având un program de 20 minute zilnic.
În anul 1978 avea loc primul duplex radiofonic între studiourile regionale Craiova şi Timişoara.
În perioada anilor ’80, redactorii şi reporterii postului de Radio Timişoara au trecut şi ei prin rigorile cenzurii, însă, chiar şi în aceste condiţii, ei şi-au păstrat un grad considerabil de libertate, prin evitarea unora dintre „indicaţiile preţioase” şi prin folosirea unor termeni şi expresii care au scăpat de filtrul celor care aprobau emisiunile.
La 12 ianuarie 1985, de la Bucureşti a venit ordinul de încetare a emisiei posturilor regionale de radio, Timişoara, alături de Cluj, Craiova şi Târgu Mureş, rămânând fără vocile radiofonice care fuseseră atât de familiare.
Întreaga fonotecă a studioului care tocmai fusese reorganizată – circa 30.000 de benzi – este transferată, la grămadă, într-un spaţiu de la Jilava, lângă Bucureşti, unde a zăcut nefolosită, însă o mică parte din aceasta, cu precădere din fonoteca de aur, a luat drumul Bibliotecii Judeţene, unde devenise director Nicolae Oprean. Întreaga radiofonie bănăţeană a rămas să fie reprezentată de Bogdan Herzog în calitate de corespondent pentru judeţul Timiş al posturilor centrale de radio.
O parte din redactori, cărora încă nu li se găsise loc de muncă, s-au străduit să pună la adăpost benzi cu valori ce nu mai aveau cum să fie reconstituite, cum era emisiunea „Izvoare fermecate”, iar aparatura din dotarea studioului a luat şi ea calea Bucureştiului, la studio rămânând doar cea din controlul general şi cele două cabine nou construite.
În 18 decembrie 1989, lui Bogdan Herzog i se solicită imperativ de către Ilie Matei, ajuns secretar cu propaganda în C.C. al P.C.R., ca împreună cu Virgil Jireghie să realizeze în centrul oraşului materiale despre „vagabonzii” de la Timişoara care sparg vitrine şi ard cărţi, a se citi, de fapt, că aceştia puseseră pe foc operele „tovarăşului”.
În urma refuzului, lui Herzog i se recomandă, după dezbaterea „cazului” în organizaţia de partid de la Radio Bucureşti din 19 decembrie, să-şi ia concediu…
(va urma)
Acest articol are la bază informații și articole din arhiva RADOR, fotografii din arhiva Radio Timișoara și din arhive personale și scurte fragmente din articole publicate în revista ”Orizonturi culturale italo-române” și în volumul ”Radio Timișoara – 45 de ani”, apărut la Editura Mirton.