Surpriză la Belgrad. Liverpool a fost neputincioasă în meciul câștigat de Crvena Zvezda
Surpriză la Belgrad, ieri seară, în etapa a IV-a a grupelor Ligii Campionilor. Crvena Zvezda a învins-o fără să primească gol pe Liverpool, 2-0. Pe „Marakana”, în fața a aproximativ 50.000 de suporteri sârbi care au creat o atmosferă incendiară, Zvezda a trecut de finalista de anul trecut a celei mai importante competiții intercontinentale, grație „dublei” din prima repriză a atacantului Pavkov. Opt jocuri s-au disputat ieri seară, aproape toate încheiate cu victoriile gazdelor.
Articol de Adrian Schindarli, 7 noiembrie 2018, 07:03
Excepție a făcut partida de la Monaco, acolo unde Club Brugge, deși nu era favorită, i-a umilit pe monegasci cu scorul de 4-0. Vanaken, de două ori, Wesley și Vormer au punctat pentru belgienii care speră să prindă cel puțin locul care-i va duce în Europa League. În celălalt meci al grupei, Atletico Madrid și-a luat revanșa în fața Dortmundului, după înfrângerea suferită în tur. Saul și Griezmann au marcat, scorul final fiind 2-0 pentru madrileni.
Singurele rezultate de egalitate au fost înregistrate în meciurile din Italia. La Milano, între Inter și Barcelona, 1-1, respectiv la Napoli, tot 1-1, în meciul contra lui PSG. Malcom a marcat la Barcelona, iar Icardi a restabilit egalitatea prin reușita sa din minutul 87. La poalele Vezuviului, parizienii au deschis scorul în prima repriză, prin Bernat, din pasa lui Mbappe, însă Insigne a avut ultimul cuvânt de spus, transformând o lovitură de pedeapsă.
Porto a făcut instrucție cu Lokomotiv Moscova, scor 4-1, și ocupă fotoliul de lider în grupa D, din care mai fac parte Schalke și Galatasaray. Au marcat Herrera, Marega, Corona și Otavio, iar pentru echipa din capitala Rusiei golul de onoare a fost reușit de Farfan. După victoria obținută în Germania, pe teren propriu, Schalke este favorită pentru poziția a doua, care îi permite accesul în fazele superioare ale competiției. Burgstaller a deschis scorul repede, când era doar minutul 4, iar Uth a consfințit rezultatul final, 2-0, astfel că nemții au un avantaj de patru puncte în fața lui Galatasaray, situată pe poziția a treia în grupă.
La Londra, în partida de pe Wembley, Tottenham a învins-o cu 2-1 pe PSG și se menține în lupta pentru locul al doilea din grupă, ocupat de Inter, cu 7 puncte, față de doar cele 4 ale echipei lui Mauricio Pochettino. A fost, de altfel, prima victorie a lui Tottenham în actuala ediție a Ligii Campionilor. Harry Kane a întors scorul în repriza a doua, după ce la pauză olandezii se aflau în avantaj, 0-1, grație golului marcat de de Jong.
În ciuda înfrângerii suferite în Serbia, Liverpool se află tot pe prima poziție a probabil celei mai echilibrate grupe. „Cormoranii” și Napoli au câte șase puncte, PSG este pe cel de-al treilea loc cu cinci puncte, iar Crvena Zvezda este ultima în grupă, cu 4 puncte.