Vreme caldă și închisă în vestul țării
Astăzi, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros. Spre seară și în cursul nopții pe arii relativ extinse va ploua. Izolat cantitățile cumulate de precipitații pot depăși 15 l/mp. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în sudul Banatului și la munte, îndeosebi în cursul nopții. Pe arii restrânse, mai ales în cursul dimineții, va fi ceață.
Articol de Radio Timișoara, 25 noiembrie 2018, 08:26
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 14 grade, iar cele minime între 5 și 9 grade.
Mâine, vremea va fi închisă. Cerul va fi noros și va ploua pe arii extinse. Local, cantitățile cumulate de precipitații vor depăși 15 l/mp. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 13 grade, iar cele minime între 4 și 7 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.